Imagini șocante


Accident teribil în Iași

Un tramvai a deraiat într-o zonă centrală din Iaşi. Pasagerii aflaţi în tramvai şi autoturismele lovite au povestit îngroziţi ce au trăit în momentul acidentului. Ei au spus că tramvaiul avea cel puţin 60 de kilometri la oră. În urma impactului, un bărbat, angajat al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi, a murit. În maşină cu acesta era o colegă de serviciu, asistentă medicală la penitenciar, care a ajuns la spital în stare gravă. Alte şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. „Două persone au fost descarcerate. Ştim că o persoană a decedat, dar aştept ca medicul care e pe ambulanţă să îmi confirme”, a declarat Diana Cimpoieşu, coordonator SMURD Iaşi. Din primele informaţii, se pare că tramvaiul a avut probleme la sistemul de frânare. În accident au fost implicate un tramvai, un autobuz şi cinci autoturisme. „Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului. Avem un decedat şi trei victime care au fost transportate la spital”, a declarat Silvia Spirodon, purtător de cuvânt ISU Iaşi. „Se pare că un tramvai nu a putut să opreasca la coloana de maşini care era oprită la semafor. O persoană dintr-o maşină a decedat”, a declarat Virginia Pralea, purtător de cuvânt Poliţia Iaşi. Viceprimarul din Iaşi, Romeo Olteanu, a lansat două ipoteze care ar fi putut duce la producerea accidentului. „Ori nu a funcţionat sistemul de frânare, ori vatmanul a încercat să forteze trecerea de la semafor. Tramvaiul fusese primit din Eleveţia, iar ultima revizie fusese făcută pe 9 martie 2011”, a completat viceprimarul din Iaşi. Problemele la tramvaiele din Iaşi au fost semnalate de-a lungul timpului. De exemplu, numai într-o singură zi, cinci tramvaie au fost implicate în accidente rutiere, la unul dintre ele fiind implicat acelaşi vatman.

ŞOCANT: Un elev îşi ameninţă profesorul cu bătaia

Un elev de la Grupul Şcolar Bârşeşti din Târgu Jiu şi-a ameninţat profesorul cu pumnul în timpul unei ore.

Un profesor de economie de la un grup şcolar din Târgiu Jiu a fost ameninţat cu bătaia în timpul unei ore. Imaginile au fost filmate de un elev şi postate pe YouTube, informează Adevărul. În urma acestui incident, elevul riscă să fie exmatriculat.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s